Indicații generale și contraindicații ale terapiei prin frig

Eficiența medicală a acestei proceduri este determinată de nivelul temperaturii la care este expusă zona afectată, dar și de viteza scăderii temperaturii.

Procedura se desfășoară cu ușa cabinei închisă. Gazul criogenic este eliberat în criosaună, temperatura scade de la -20°C la -140°C în 30 de secunde. După aceea, nivelul temperaturii rămâne constant. Durata procedurii este de 60 - 180 de secunde, putând fi crescută pe parcursul ședințelor.

Tratamentul cuprinde 10 - 20 sau mai multe proceduri. Procedurile preventive se pot desfășura zilnic sau la 2 - 3 zile. În cazul tratamentului pentru bolile reumatice sau al altor afecțiuni este posibilă creșterea frecvenței procedurilor până la 2 / zi (la interval de 6 ore intre proceduri).

Principalele 4 axe și domeniile de aplicare ale ACT sunt:

01. Recuperare

Ortopedie și traumatologie - status post operator

În traumatologie, ACT (aerocrioterapia) este recomandată pentru orice fel de traumatisme, contuzii, luxații, tendovaginite, fracturi. Expunerea depinde de situație, fiind recomandate 3 - 5 proceduri pe zi până la dispariția edemului și reducerea durerii.

Medicina sportivă

- este de remarcat ca o serie de ședințe de crioterapie au același efect ca 4 ani de antrenamente intensive

- este o modalitate extrem de eficientă de refacere și recuperare a sportivilor după efort, traumatisme, fiind utilizată în prezent în majoritatea cluburilor sportive din lume

Frecventa crescută a traumatismelor sportive acute și cronice, atât cantitativă cât și calitativă, complică selecția și antrenamentul sportivilor de top, la fel de mult ca intensificarea proceselor de antrenament. Astfel, problema vindecării traumatismelor sportive acute, scăzând riscul consecințelor pe termen lung, rămâne una presantă.

Pana în prezent, pentru ruperea cercului vicios durere - contractură musculară - durere, procedurile reci includeau aplicarea de cloretan și alți freoni, aplicarea de gheață, acumulatori cu sare sau gel rece.

Observație: 2 minute în criosaună echivalează cu 45 minute de baie în gheață

    Tehnicile ACT deschid noi orizonturi în medicina sportivă:
  • tratamentul și recuperarea după traumatisme sportive acute și cronice
  • dezvoltarea și menținerea formei sportive
  • pregătirea și stimularea condițiilor fizice și psiho-emoționale ale sportivilor imediat înaintea competițiilor, meciurilor sau starturilor
  • recuperarea sportivilor după competiții
  • prelungirea vieții competiționale a sportivilor.

Cererea și necesitatea de a include ACT în industria sportiva se bazează pe înalta ei eficiență, cu atât mai mult cu cât ACT nu poate face rău unui sportiv ci, dimpotrivă, îi îmbunătățește rezultatele competiționale.

O serie de 15 - 25 de proceduri de ACT crește considerabil rezistența sportivilor. Optimizarea indicilor funcționali și eficiența - stare psiho-funcțională, PWC - 170, dimensiunile telesistolice, timpul de recuperare și altele - sunt comparabile cu rezultatele folosirii stimulatorilor activi biologic și adaptogenilor, în unele cazuri fiind chiar considerabil mai ridicate. Trebuie precizat că, spre deosebire de stimulatorii biochimici, ACT nu are efecte negative pe termen lung sau efecte adverse.

În timpul antrenamentelor de dinaintea competițiilor se recomandă ACT de 120 - 180 secunde, câte una pe zi sau la 2 zile, în serii de câte 15 - 20 proceduri.Procedurile trebuie programate cu câte 20 - 40 de minute înainte de începerea antrenamentului. Seriile se repetă la 6 - 8 luni.

Cu 20 - 60 de minute înaintea începerii competițiilor, sunt recomandate proceduri de ACT de 180 de secunde.

După meciuri sau competiții, se prescriu proceduri de 150 de secunde pentru recuperarea sportivului.

02. Sănătate

Îmbunătățirea sănătății

  • prevenirea gripei și a infecțiilor respiratorii (se recomandă efectuarea )unei serii de proceduri la începutul sezonului rece
  • prevenirea stresului și a consecințelor sale (insomnie, depresie, tulburări de apetit)
  • creșterea imunității
  • recuperare metabolică

Aerocrioterapia înainte și după călătorii de afaceri, negocieri, nopți nedormite, zile de muncă grele

Se recomandă o procedura de 120 - 150 de secunde.

Reumatologie

  • osteoartrite (genunchi, șold, etc.), boli reumatismale inflamatorii cronice (artrită cronică reumatoidă, spondilita anchilozantă)
  • osteoporoza și osteopenia (congenitale sau dobândite, cum ar fi în perioada de perimenopauză)
  • spondiloza cervicală și lombară
  • hernia de disc
  • fibromialgia și mialgia în general (dureri musculare)
  • colagenoze

În cazul bolilor sistemului musculoscheletal (de exemplu, artrite reumatoide), scopul ACT în tratamentul multimodal poate varia, pe baze raționale, de la minimum la maximum.

Obiectivele minime includ următoarele: stoparea manifestărilor inflamatorii ale artritelor, diminuarea dozelor de droguri în tratamentul de atac și de întreținere, dar și asigurarea remisiei. Parametrii ACT sunt aceiași ca pentru tratamentul artropatiei psoriazice.

Obiectivele maxime țintesc restabilirea funcției articulațiilor afectate pentru extensia maximă posibilă. Pentru aceasta, medicul trebuie să pledeze pentru amplitudinea sanogenetică maxima a ACT și, de aceea, pentru regimul maxim de 180 de secunde. Numărul si frecvența procedurilor depind de evoluția clinică și de frecvența kinetoterapiei.

Desigur, în cazul existenței proceselor degenerative articulare (artroze) și osteoporozei asociate, metodele de kinetoterapie sunt obligatorii, necesitând antrenament special în clinici care dețin resurse materiale și experienta în învățarea tehnicilor de tratament conservator al formelor anchilozante ale artritelor și în folosirea ACT.

Hepatologie

  • hepatite cronice autoimune
  • hepatite cronice virale
  • ciroza hepatica în stadiu compensat

Factorii de baza ai activității de susținere a vieții sunt metabolismul și schimbul de caldură. Toate proteinele, grăsimile și carbohidrații sunt convertiți în organism în cadrul proceselor de asimilație și dezasimilație. Importanta lor biologică constă în aceea că atunci când substanțele sunt descompuse, energia conținută în ele este eliberată asigurând toate funcțiile organismului.

Alterarea structurii ficatului și pierderea celulelor hepatice normale determină incapacitatea ficatului de a sintetiza proteine și alte substanțe necesare organismului, precum și incapacitatea de a neutraliza toxinele. Țesutul conjunctiv cicatricial comprimă vasele, determinând tulburări în circulația sângelui.

Folosirea frigului este o metodă de termoreglare fizică, în timpul căreia inițial vasele se contractă și apoi, dacă influența continuă, sângele cald este asigurat în vasele superficiale de la organele interne pentru ca apoi fluxul de sânge al organelor interne sa crească. Pe baza rezultatelor ecografiei Doppler, s-a observat că fluxul sangvin hepatic crește, activitatea enzimatică este accelerată, reacțiile metabolice sunt intensificate.

Procedurile generale de ACT de scurtă durată sunt capabile să stimuleze procesele biochimice și fiziochimice. Influența favorabilă este evidențiată în structura celulelor unde se formează mediatorii reacțiilor metabolice, activitatea oxidativă și procesele recuperatorii fiind îmbunătățite.

Creșterea fluxului sangvin în organele interne și trecerea de la frig la cald sunt mecanisme necesare pentru antrenamentul sistemului circulator. Sângele încărcat cu mediatori și oxigen îmbunătățește considerabil proprietățile antioxidante ale organelor parenchimatoase, în special ale ficatului, intensificând procesele metabolice.

Sub influența procedurilor de răcire generală, respirația celulelor din țesutul adipos este activată, ceea ce reprezintă un factor foarte important în tratamentul infiltrațiilor adipoase și a steatozei hepatice.

    Bolile hepatice sunt caracterizate în principal prin următoarele procese patologice:
  • inflamație;
  • tulburări ale circulației sangvine;
  • tulburări metabolice;
  • proliferare difuză a țesutului conjunctiv, împreună cu distrofie, necroză, tumori.

Mecanismele ACT influențează factorii ce produc dezvoltarea bolilor hepatice și previn multe dintre acestea.

Tratamentul multimodal cu hepatoprotectoare, metodele de epurare extracorporală și crioinfluențele favorizeazî normalizarea indicilor de epurare a ficatului, reducerea citolizei, inflamației mezenchimale și sindromului colestatic.

La pacienții cu boli cronice hepatice caracterizate prin hipersplenism se constată creșterea numărului de trombocite și a fluxului sangvin capilar, o dată cu scăderea rezistenței vasculare regionale, conform datelor furnizate de rheohepatografie și de ecografia Doppler.

Sumarizând, putem trage concluzia ca ACT crește considerabil microcirculația și îmbunătățește procesele trofice în organe și țesuturi, influențează proprietățile reologice ale sângelui, are pronunțat efect imunomodulator, favorizează activarea sistemului protectiv de detoxifiere a organismului, având ficatul ca agent cheie.

Varietatea acțiunilor mecanismelor terapeutice asigurată de ACT determină spectrul utilizărilor sale clinice: pentru tratamentul hepatitelor cronice autoimune, hepatitelor cronice virale, cirozei hepatice în stadiu compensat.

Se recomandă ACT de 120 - 180 secunde, câte una pe zi sau la 2 zile, în serii de 15 - 20 proceduri.

Neurologie

  • nevroze
  • migrene
  • tulburări de somn
  • radiculite
  • boli care evoluează cu spasticitate musculara (post accident vascular cerebral, scleroză multiplă, boala Parkinson, parapareza spastică)

Se știe că aerocrioterapia (ACT) este foarte eficientă în recuperarea din sindromul oboselii cronice, dar și în alte boli somatice, infecțioase sau chirurgicale grave.

Cea mai valoroasă experiență a ACT este în tratamentul stărilor depresive, procedurile contribuind la eliminarea oricărei forme a sindromului de stres. Sub influența ACT, somnul este îmbunătățit, iritabilitatea dispare, persoana devine entuziastă, dorința de a consuma alcool sau sedative scade.

Obiectiv, tremorul se reduce, iar reacțiile vegetative (transpirațiile, distonia) scad în intensitate. Practic, toți pacienții câștiga în sănătate, își măresc eficiența și își îmbunătățesc viața sexuală.

Regimul de recuperare prin proceduri de ACT trebuie individualizat. Se recomandă a începe cu 20 - 25 de proceduri pe serieNumărul de serii și intervalul dintre ele trebuie stabilite individual, în funcție de evoluția pacientului.

Sexologie și urologie

  • tratamentul impotenței
  • creșterea libidoului
  • restabilirea și îmbunătățirea funcției erectile
  • tratamentul afecțiunilor psihoemoționale și recuperare funcționala

Ginecologie

  • sindrom premenstrual
  • sindrom climacteric

Aerocrioterapia (ACT) este utila pentru tratamentul sterilității, al avorturilor, împotriva sindromului climacteric, al endometriozei, în planificarea sarcinii, dar și pentru prevenirea toxicozei.

Se recomandă proceduri de ACT de 120 - 180 secunde, câte una pe zi sau la două zile, în serii de 25 proceduri. Se recomandă 3 - 5 serii de proceduri, la intervale de 2 - 3 luni între ele.

Endocrinologie

  • obezitate
  • tulburări imunologice și endocrine

Procedurile de ACT determină organismul să piardă o mare cantitate de energie. În funcție de greutatea corporală și de temperatura din cabina, în timpul unei proceduri, un pacient poate "arde" 150-200 kcal iar între proceduri 1.000 - 3.000 kcal. S-a observat că, în unele cazuri, pacienții care au urmat proceduri de ACT au pierdut între 7 - 10 kg la capătul unei serii de 20 - 30 de proceduri. În scopul scăderii greutății, ACT poate fi prescrisă numai în combinație cu dieta raționala și bine echilibrată caloric.

Pentru diminuarea celulitei și controlul supraponderabilității este necesară ACT de 180 secunde, câte una pe zi, în serii de 20 - 30 proceduri. Numărul seriilor este stabilit de medic (se vor efectua cel puțin 2 - 4 serii). Intervalul dintre serii nu va fi mai lung de o lună.

Pneumologie

  • bronșite cronice, inclusiv cele obstructive
  • astm bronșic
  • traheite

În tratamentul astmului bronșic, bronșitelor cronice, pneumoniilor cronice, se recomandă proceduri de 180 secunde, câte una pe zi, în serii de 25 - 30 proceduri. În cazul astmului bronșic, pacientul trebuie să urmeze 3 - 5 serii de proceduri, la un interval de 1 - 3 luni între ele.

Cardiologie

  • prevenirea bolilor cardiovasculare
  • tulburări neurovegetative

Combustiologie (tratamentul arsurilor)

Aerocrioterapia (ACT) este cea mai eficientă modalitate de acordare a primului ajutor pentru victimele arsurilor, deoarece permite anularea rapidă a efectului agentului termic și de aceea scade considerabil încălzirea țesuturilor, rezultând o necroză tisulară minimă.

Răcirea plăgilor arse asigură îmbunătățirea microcirculației, reducând durerea, pierderea plasmatică și edemul țesuturilor. Răcirea este, de asemenea, utilizată în tratamentul stadiilor tardive ale arsurilor. ACT poate fi necesară tardiv pentru plăgile cu granulație slabă în pregătirea intervențiilor plastice. Aceasta asigură reducerea edemului de granulație, întinderea și uscarea grefei. ACT se folosește în arsuri de toate gradele.

Dermatologie

  • dermatite
  • neurodermatite atopice
  • seboree, acnee, rozacee
  • eczeme
  • psoriazis
  • artrită psoriazică

Este evident că efectul sanogenetic al ACT se manifestă direct asupra pielii și este cel mai bine definitivat la nivel tisular. De aceea, în dermatologie, ACT are o largă utilizare: de la tratamentul proceselor inflamatorii acute și cronice, la tratamentul manifestărilor cutanate secundare unor afecțiuni degenerative. În toate cazurile, combinația eficientă dintre terapia clasica și ACT asigură posibilitatea unei îmbunătățiri considerabile a recuperării clinice sau a prelungirii perioadei de remisiune pentru bolile cronice de piele.

Metodele de ACT utilizate în dermatologie sunt dependente în principal de localizarea și visceralizarea afecțiunilor. Medicul poate varia frecvența și numărul procedurilor, dar temperatura este mai puțin variabilă. Temperatura de expunere, în special în ACT generală, este relativ constantă. Este cazul atât al bolilor autoimune, cât și al proceselor granulomatoase din bolile de piele, cum sunt psoriazisul, neurodermatita, complexul seboreic, eczema, eritrodermia, sclerodermia, lichen plan.

Aerocrioterapie în terapia multimodală a psoriazisului

Procedurile de crioterapie sunt elementul de bază al terapiei multimodale a psoriazisului. Fără a intra în conflict cu metodele clasice de tratament, se consideră că acestea îmbunătățesc prognosticul tratamentului, dar și evoluția clinică a psoriazisului, în orice formă clinică. Atunci când cele mai frecvente metode folosite (cum ar fi terapia PUVA, terapia PUVA combinată cu retinoizi, fototerapia selectivă, terapia retinoidă, droguri imunosupresive și agenti citostatici-sandimmun, methotrexat, terapie hormonală) se dovedesc a fi ineficiente sau contraindicate, tehnicile criomedicale rămân aproape unica metoda pentru a da posibilitatea recuperării clinice a psoriazisului și a remisiunii pe termen lung.

ACT țintește în principal modularea homeostaziei, ceea ce va modifica evoluția clinica a afecțiunii. Într-o primă etapă, procedurile produc reducerea rash-ului cutanat în cursul recăderilor și prelungirea perioadei de remisie primară. Obiectivul final al ACT este asigurarea stabilității remisiei sau, cel puțin, confort clinic și cosmetic.

ACT "golden standard" în tratamentul psoriazisului este de trei serii de câte 15 - 25 de proceduri fiecare, într-un interval de 6 - 8 luni. Chiar și numai o singură serie de 25 de proceduri îmbunătățește considerabil prognosticul în remisiunea psoriazisului

În cazul psoriazisului vulgardurata procedurii este de 120 - 180 de secunde. Pentru psoriazisul artropatic în stadiul inițial de tratament, în special în puseu acut, folosirea ACT trebuie sa fie mai intensivă, tratamentul pacientului trebuind să fie adaptat. În primele 10 - 15 zile de tratament, ACT poate fi utilizat de 3 - 4 ori pe zi, în funcție de evoluția clinică. Regimul procedurilor de ACT în psoriazisul artropatic este de 180 de secunde.

Prima serie intensivă de tratament în psoriazisul artropatic poate dura 2 - 3 luni. Ca regula după 10 - 15 zile, manifestările acute se reduc. Este posibilă scăderea frecvenței procedurilor la una singură pe zi. Se poate combina ACT cu crioterapia locală. După prima luna de tratament intensiv, crioterapia locală poate fi anulată, în funcție de situație. ACT poate fi continuată apoi o dată la 2 zile, dar nu mai mult de 3 luni, până se obține stabilizarea clinică.

Împreună cu tratamentul general care vizează imunomodularea, imunosupresia, detoxifierea, tratamentul antioxidant și altele, este necesar a trata și alte boli asociate psoriazisului. Aceasta înseamnă asanarea focarelor infecțioase și inflamatorii, în special din țesuturile limfatice (amigdalite, laringite, gastroenterocolite, hepatite, nefrite).

Aerocrioterapie în tratamentul multimodal al dermatitei atopice

Atopia se caracterizează prin predispoziția organismului la reactivitate alergica paradoxala a organelor și țesuturilor sub influenta factorilor de mediu, atât biosferici, cât și umani. Condițiile economice și sociale joacă un rol determinant în evoluția atopiei.

Dermatita atopică, una din cele mai întâlnite forme de atopie, reprezintă și una din cele mai rezistente boli de piele la tratament.

În prezent, crioterapia generala și locală inclusă în tratamentul multimodal oferă un real beneficiu pentru pacient. Posibilitatea utilizării tehnicilor criomedicale (crioterapia locală și generală, criochirurgie strat-cu-strat) permite medicului să asigure recuperarea clinică a pacientului în condiții de siguranță totală și cu remisie pe termen lung.

ACT poate fi utilizata în tratamentul dermatitei atopice din prima zi, o dată pe zi. În cazuri excepționale, în timpul primei serii de tratament poate fi folosită o dată la două zile. Atât seria inițială, cât și seriile următoare constau în 30 de proceduri. Procedurile în seriile ulterioare se fac la 2 zile. Intervalele dintre seriile de ACT sunt de 1 - 2 luni. Durata procedurii de ACT este de 180 de secunde.

În afara tratamentului standard, de bază, al dermatitei atopice (antihistaminice, imunomodulatoare, protectoare gastrice, detoxifiante, terapie PUVA, retinoizi, dietă) sunt obligatorii corectarea și tratamentul patologiilor asociate, inclusiv asanarea focarelor infecțioase și a infestărilor parazitare.

Aerocrioterapia în tratamentul seboreei, acneei si rozaceei

Aerocrioterapia în tratamentul complexului seboreic și rozaceei se recomandă ACT de 120 - 180 secunde, câte una pe zi, în serii de 15 - 20 proceduri. Scopul ACT este potențarea tratamentului multimodal al complexului seboreic, prin corectarea tuturor verigilor patogenice, bazate pe manifestările clinice si bolile asociate.

03. Frumusețe si anti aging

Cosmetică

  • celulita
  • întinerirea generală a corpului și prevenirea îmbătrânirii
  • intensificarea proceselor metabolice la nivelul tenului, efect anti-rid
  • întinerirea pielii fetei, gâtului, spatelui, abdomenului, șoldurilor și extremităților
  • întărirea și tratamentul părului
  • tratamentul imperfecțiunilor pielii

ACT este una din cele mai captivante, eficiente și prospective metode fizioterapeutice pentru rezolvarea celor mai presante probleme din sfera cosmetică:

  • întinerirea generală a corpului, prevenirea îmbătrânirii
  • îmbunătățirea proceselor metabolice cutanate, efect anti-rid
  • reîntinerirea pielii feței, gâtului, spatelui, abdomenului, șoldurilor si extremităților

Datorită efectului sau sanogenetic general, ACT oferă, fără excepție, un ajutor sinergic tuturor tehnologiilor cosmetice. Prin îmbunătățirea microcirculației, optimizarea proceselor metabolice, crețterea turgorului cutanat, ACT favorizează îmbunătățirea considerabilă a aspectului estetic al pielii.

Pentru obținerea rezultatelor scontate, se prescrie ACT de 150 - 180 secunde câte una pe zi, în serii de 15 - 20 proceduri. Seriile trebuie sa aibăloc cel puțin o dată la 6 - 12 luni.

Pentru probleme ale pielii, complex seboreic si rozacee (comedoame, acnee, mătreață, piele grasă) ACT se utilizează în varianta clinică. ACT se prescrie in regim de 180 secunde, câte una pe zi, în serii de 10 - 20 de proceduri.

04. Slăbire

Procedurile de ACT determină organismul să piardă o mare cantitate de energie. În funcție de greutatea corporală și de temperatura din cabina, în timpul unei proceduri, un pacient poate "arde" 150-800 kcal iar între proceduri 1.000 - 3.000 kcal. S-a observat că, în unele cazuri, pacienții care au urmat proceduri de ACT au pierdut între 7 - 10 kg la capătul unei serii de 20 - 30 de proceduri. În scopul scăderii greutății, ACT poate fi prescrisă numai în combinație cu dieta raționala și bine echilibrată caloric.

Pentru diminuarea celulitei și controlul supraponderabilității este necesară ACT de 180 secunde, câte una pe zi, în serii de 20 - 30 proceduri. Numărul seriilor este stabilit de medic (se vor efectua cel puțin 2 - 4 serii). Intervalul dintre serii nu va fi mai lung de o lună.

Dieta combinată cu criosauna și cu cele 2 aparate Vacu și Roll Magic

Antrenamentele cu dispozitivele Vacu Magic potențează efectele criosaunei:

  • banda de alergare accelerează arderea grăsimilor și ajută la construcția masei musculare
  • efectul de vacuum accelerează circulația sanguina și limfatică în așa numitele „zone dificile” (talie, fese, coapse etc.) și determină eliberarea de acizi grași
  • radiațiile IR contribuie la eliminarea țesutului adipos din zonele cu probleme, topesc caloriile mai repede, regenerează celulele pielii, curăță organismul de toxine și relaxează mușchii
  • Sistemul Multivision elimină plictiseală din timpul antrenamentelor prin jogging interactiv

Beneficiile antrenamentele cu dispozitivele Roll Magic sunt următoarele:

  • masajul stimulează funcționarea sistemului circulator și a celui limfatic
  • diminuează tensiunea musculară
  • flexibilitatea mușchilor, pregătește mușchii pentru efort
  • previne leziunile musculare
  • tonifică, catifelează și oferă fermitate pielii
  • calmează și relaxează
  • masajul puternic stimulează sistemul nervos

CONTRAINDICAȚII

!!! Nu faceți crioterapie dacă vă încadrați în următoarele categorii:

  • stare generală gravă a pacientului
  • boli cardiovasculare cronice decompensate
  • infarct acut de miocard și perioada de recuperare după infarct (minim 6 luni)
  • hipertensiune arterială esențiala stadiul II, hipertensiune arterială gradul III (tensiune arteriala ≥ 180/100 mm Hg)
  • insuficienta cardiacă stadiul II
  • pacemaker sau dispozitiv subcutanat
  • tulburări de ritm și de conducere cardiacă cu prognostic nefavorabil
  • sindrom Raynaud, acrocianoza, vasculite sistemice
  • crioglobulinemie, agamaglobulinemie, criofibrinogenemie
  • atac vascular cerebral
  • tromboză venoasă
  • criză de gută
  • febră
  • tuberculoză pulmonară activa
  • tumori maligne
  • diateze hemoragice
  • anemie severă
  • hipotiroidie
  • nevroză isterică
  • intoleranță individuală la frig
  • urticarie la frig
  • însărcinată
  • vârsta sub 10 ani
  • dacă ați consumat droguri, alcool sau substanțe ilegale.

Pentru cei sub 18 ani este necesar acordul parental si sa vina însoțiți de părinți sau tutore legal.

Precauții necesare înainte de efectuarea procedurilor de criosaună:

  • neefectuarea de activități sportive cu 30 minute înainte de procedură
  • neefectuarea de duș sau baie fierbinte cu 30 minute înainte de procedură
  • păstrarea unei perioade de minim 60 minute de la ultima masă
  • înlăturarea bijuteriilor metalice și acoperirea piercing-urilor cu plasturi
  • protejarea cicatricilor cheloide și a zonelor sensibile la frig